Telefoanele cu social media sunt țigările zilelor noastre
Social media este dependența modernă echivalentă tutunului: remodelează creierul și sabotează dopamina. Nicotina are efecte ProMetabolism, fumul nu.
Citește mai mult →Dacă atunci când faci o muncă serioasă o întrerupi frecvent cu pauze scurte, chiar și de câteva secunde, în care „dai un ochi” pe rețelele de socializare, pe ce mesaje ai mai primit, pe știrile care rulează în fundal sau pe orice altă distracție care implică altceva decât treaba principală, timpul de execuție va crește de câteva ori, iar calitatea rezultatului poate scădea la fel de mult.
Totul poate fi ușor de evaluat și de demonstrat, având în vedere modul în care funcționează creierul.
Mulți nu cred că este adevărat și consideră că ei sunt foarte buni la multitasking. Există un studiu1 în care șapte din zece participanți s-au plasat peste medie, iar părerea lor despre cât de bine se descurcă nu avea nicio legătură cu rezultatul măsurat. Cei care jonglează cel mai des cu mai multe sarcini au ieșit chiar ceva mai slab la testul de laborator. Așadar e o iluzie că poți jongla cu sarcinile. Creierul nu poate fi concomitent atent în două puncte de focalizare. Multitaskingul înseamnă redirecționarea rapidă a atenției de la o treabă la alta.
Alții realizează că au o problemă cu distragerea pe care o produce social media, dar nu înțeleg că nu pot câștiga împotriva rețelelor. Nu e problema lor, e o problemă de design. Rețelele de socializare sunt construite de cei mai buni specialiști în comportament uman tocmai pentru a te scoate din munca ta de fiecare dată când apare cel mai mic gol de plictiseală. Cu ce scop? Pentru a-ți înregistra fiecare mișcare într-o bază de date care este apoi vândută unor companii care îți pot plasa produse și servicii mai ușor.
Obiectivul meu cu programul Focus, Zen și IQ++2 este să arăt, pas cu pas, cum se reconstruiește capacitatea de a te concentra pe zeci de minute sau ore la rând. Mulți cred că au nevoie doar de (puțină) voință și de niște limite de bun simț, dar acestea nu funcționează. Împotriva „cazinoului” și a specialiștilor în behaviorism (studiul comportamentului), e nevoie de limite dure și un sistem mai clar.
Iată patru motive:
1. Fiecare verificare costă mult mai mult de câteva secunde
Atenția nu comută instantaneu de la o sarcină la alta. Atunci când îți arunci ochii pe social media în mijlocul lucrului, o parte din atenție rămâne agățată de ceea ce tocmai ai văzut, iar cercetătoarea Sophie Leroy a numit acest fenomen „reziduu de atenție”3. Mintea ta „rumegă” încă ultima postare în timp ce încerci să revii la proiect.
Costul real al verificării nu sunt cele câteva secunde de privit ecranul. Sunt următoarele zeci de minute de muncă pe jumătate, în care lucrezi cu un creier care încă n-a închis fereastra anterioară.
De aici concluzia incomodă: concentrarea profundă nu e un lucru pe care-l faci în ciuda unui mediu zgomotos. E o capacitate care se atrofiază atunci când îți antrenezi creierul, în permanență, să poftească ceva nou la fiecare câteva minute. Limitele dure nu țin de voință în clipa tentației. Țin de a nu mai hrăni dependența de la bun început.
2. Joci împotriva cazinoului, iar voința este un rezervor limitat
Rețelele par unelte neutre pe care le folosești cu lejeritate pentru a trece timpul, dar sunt mașinării de modificare a comportamentului, reglate în timp real de specialiști în behaviorism, împotriva sistemului tău dopaminergic. Jaron Lanier, unul dintre pionierii realității virtuale, le descrie ca pe niște aparate de manipulare continuă4.
Mecanismul central este recompensa variabilă. O recompensă livrată imprevizibil, uneori mai mare, alteori deloc, întreține un comportament mult mai insistent și mai greu de stins decât una livrată constant, principiul programelor de întărire cu raport variabil studiate în behaviorism5. Like-urile la postările tale funcționează identic. Nu știi niciodată cât feedback vei primi, așa că revii și verifici la nesfârșit.
Nu poți câștiga cu voința împotriva unui adversar care testează zilnic miliarde de oameni și care-ți recunoaște fiecare moment de slăbiciune. Soluția este să schimbi regulile jocului, să nu mai contezi pe autocontrolul de moment, acesta fiind singura resursă pe care e construit cazinoul s-o învingă. Ai nevoie de un sistem al tău împotriva sistemului rețelelor.
3. Plictiseala nu e timp mort. Acolo se nasc ideile
Momentele în care simți un gol, atunci când stai la coadă, în lift, în cele 90 de secunde dintre două sarcini, nu sunt timp irosit. În acele clipe creierul tău trece pe rețeaua implicită, regimul în care consolidează amintirile, leagă idei67 și produce intuiția neașteptată care rezolvă o problemă grea. De acolo vine „ideea de sub duș” sau momentele evrica.
Geniul rețelelor este că ocupă fiecare astfel de gol. Nu-ți mai permit să conștientizezi semnalele trimise de subconștient, așa că procesarea lentă de fundal, cea care produce înțelegerea adevărată, nu mai apucă să fie auzită.
Astfel, în timp ce lucrezi la o treabă dificilă, ai nevoie de pauze adevărate, nu de pauze de social media sau mesaje. În acele pauze, creierul tău procesează în fundal, în contextul activității în desfășurare, oferindu-ți informații și idei importante pe care să le folosești când revii la treabă.
4. Îți antrenezi zilnic incapacitatea de a te concentra pe muncă serioasă
Paguba nu e timpul petrecut pe rețea. E faptul că un creier hrănit cu recompensă variabilă își recalibrează pragul8. După luni de noutate cu recompensă imprevizibilă, trei ore petrecute cu o carte grea sau cu o problemă dificilă devin insuportabile, pentru că nu-ți oferă niciun strop de dopamină la cerere9.
Cal Newport spune că, dacă nu poți accepta plictiseala, nu poți face muncă profundă1011, pentru că orice muncă serioasă conține porțiuni lungi, plate, fără niciun semnal de recompensă. Cititorul care „doar verifică din când în când” își distruge în liniște tocmai capacitatea de a face treaba principală a momentului.
Limitele dure sunt felul în care îți păstrezi intactă toleranța la plictiseală. Iar acea toleranță, nu nootropicele, nu trucurile, este adevărata condiție pentru o minte ascuțită.
Soluția nu stă în voință și în heirup
Așadar, reziduul de atenție îți fură fiecare repriză de lucru. Cazinoul îți învinge voința de fiecare dată. Golurile în care se nasc ideile sunt ignorate sau eliminate, iar toleranța ta la efort se subțiază pe zi ce trece. Patru forțe care trag în aceeași direcție, toate odată, în fiecare zi în care lași lucrurile așa cum sunt.
Și niciuna nu se repară cu o hotărâre luată luni dimineața. „De mâine mă abțin” se izbește marți de un adversar care testează zilnic miliarde de oameni pentru a-ți găsi exact momentul de slăbiciune. Nu ai cum să câștigi singur această luptă, la fel cum omul obișnuit nu câștigă împotriva cazinoului.
Câștigi cu un sistem. Cum îți dai demisia din rețele fără să le părăsești, cum reconstruiești atenția bucată cu bucată, cum așezi reprize de concentrare care țin ore în șir, fără să improvizezi și fără să te bați singur cu cei mai buni specialiști în behaviorism, toate astea le poți parcurge pas cu pas în Focus, Zen și IQ++2.
Referințe
Sanbonmatsu DM, Strayer DL, Medeiros-Ward N, Watson JM (2013) — Who multi-tasks and why? Multi-tasking ability, perceived multi-tasking ability, impulsivity, and sensation seeking | PLoS ONE 8(1):e54402. PMID 23372720. ↩︎
Focus, Zen și IQ++ (program) | https://focalizare.eu/ ↩︎ ↩︎
Leroy S (2009) — Why is it so hard to do my work? The challenge of attention residue when switching between work tasks | Organizational Behavior and Human Decision Processes 109(2):168-181. DOI 10.1016/j.obhdp.2009.04.002. ↩︎
Jaron Lanier (2018) — Ten Arguments for Deleting Your Social Media Accounts Right Now. ↩︎
Ferster CB, Skinner BF (1957) — Schedules of Reinforcement. Appleton-Century-Crofts. ↩︎
Raichle ME, MacLeod AM, Snyder AZ, Powers WJ, Gusnard DA, Shulman GL (2001) — A default mode of brain function | Proceedings of the National Academy of Sciences 98(2):676-682. PMID 11209064. ↩︎
Andrews-Hanna JR, Smallwood J, Spreng RN (2014) — The default network and self-generated thought: component processes, dynamic control, and clinical relevance | Annals of the New York Academy of Sciences 1316(1):29-52. PMID 24502540. ↩︎
Hyman SE, Malenka RC, Nestler EJ (2006) — Neural mechanisms of addiction: the role of reward-related learning and memory | Annual Review of Neuroscience 29:565-598. PMID 16776597. ↩︎
Schultz W (1998) — Predictive reward signal of dopamine neurons | Journal of Neurophysiology 80(1):1-27. PMID 9658025. ↩︎
Cal Newport (2016) — Deep Work: Rules for Focused Success in a Distracted World. ↩︎
Wilson TD, Reinhard DA, Westgate EC, Gilbert DT, Ellerbeck N, Hahn C, Brown CL, Shaked A (2014) — Just think: the challenges of the disengaged mind | Science 345(6192):75-77. PMID 24994650. ↩︎
